Punct de vedere

- ...si bunul tau prieten Alexandru ce mai face?
- Alexandru... a murit. A murit cu speranta unei lumi mai bune, mai curate, cu corpul impietrit de frigul singuratatii, cu ochii larg deschisi privind mereu in lumea aceea ideala, perfecta. Nu am sa stiu niciodata daca a ajuns acolo sau a fost mereu o iluzie pentru el. Oriunde ar fi e intr-un loc mai bun. Cand m-am apropiat de patul lui ma astepta o imagine macabra. Gura ii era deschisa dar stramba ca si cand ar fi strigat pe cineva cu ultimele forte. Buzele, uscate, crapate, invinetite, niste buze care n-au sarutat niciodata destul, care n-au soptit niciodata iubirea, bucuria, emotia. Limba, adanc intrata in gat, ca si cum s-ar fi inecat cu ea inca mai avea in ea gustul amar si prea putin dulce pe care l-a simtit toata viata. Mainile, uscate, descarnate, maini care n-au imbratisat suficient, care n-au tinut o viata in ele erau intepenite, cea stanga departata mult de trup iar cea dreapta pe piept cu degetele stranse ca si cum durerea ar fi venit din inima. Corpul, scheletic, alb, ii era atat de rece de parca nici in timpul vietii nu ar fi avut caldura, sau nu ar fi simtit caldura unui alt corp. Picioarele, indoite putin in sus, cu genunchii apropiati sugerau o adanca framantare interioara, poate chiar simplul fapt de a trece pe lumea cealalta fara a lasa nimic in urma. Capul ii era indreptat spre fereastra ca si cand acolo ar fi fost lumea lui, departe intr-un alt veac, pe alte meleaguri. Din tot acest tablou de moarte, ochii erau cei mai vii. Pareau umezi, poate ca plansese, cine stie, doar era singur dar ai fi zis ca acum se vor indrepta spre tine si va incepe sa-ti vorbeasca. Sunt ochii celui care mai asteapta ceva, inca o clipa de viata, ochii celui care nu e pregatit sa moara dar totusi i-a sunat ceasul. L-am acoperit cu cearsaful si am chemat preotul. Mai tarziu, am aflat ca la autopsie i-au scos inima iar cei de acolo nu mai vazusera asa ceva. Era uscata, goala, stoarsa de viata exact ca a unei mumii. Un asistent de acolo a glumit spunand ca dupa corp are 25 de ani dar dupa inima 2500. Eu insa stiu ca e inima unui om singur, un om care nu a iubit si nu a fost iubit indeajuns si ca fiecare clipa de singuratate si de suferinta i-a afectat inima ca un singur an. Intr-un fel ciudat, asistentul avea dreptate...
- Nu am stiut. Imi pare atat de rau.
- Sa nu-ti para. Acolo undeva toate se iarta. Timpul sterge tot, pe toti... de tot.