Remember me...

Azi am invatat o lectie importanta. Privind acest trandafir superb si gandindu-ma la starea mea mi-a venit in minte ca el nu asteapta, nu sta pe ganduri, nici nu se indoieste, nici nu ii e lene sa infloreasca. Nu e obosit si nu e nervos, nu e adormit sau nepasator, el doar infloreste. E ceva atat de simplu si de natural in asta ca imi da fiori. Asa ar trebui sa fie totul, natural. Cand te apropii de el, abia atunci isi dezvaluie tainele. Asa ca m-am ridicat de unde stateam si m-am dus la el. Natura nu foloseste cuvinte ci atomi, molecule, celule si, se pricepe. Noi oamenii folosim cuvinte. Mare greseala. O floare nu va creste daca ii spui sa creasca, insa daca o uzi, daca ii dai apa, aceste molecule necesare, va creste. Am mangaiat trandafirul, l-am mirosit. Stiu ca a simtit o prezenta pentru ca mi-a impartasit cateva taine:


Viata, iubirea, cresc si ele la fel ca mine... nu vei vedea o viata crescand peste noapte... sau o poveste de iubire... au nevoie de emotii si sentimente impartasite, de protectie si siguranta, cum eu am nevoie de apa si soare pentru a creste si desigur un sol bun adica o situatie potrivita. Nu voi mai fi mult pe aici, ma voi ofili si petalele imi vor cadea, la fel si frunzele... dar nu imi pare rau... nu regret ca voi oamenii cand pierdeti ceva... mai mult, va veni iarna si imi va fi frig dar nici asta nu ma sperie pentru ca nimic din toate astea nu conteaza. Poate ca vei alege sa imi tai floarea dar nici asta nu ma intereseaza. Adu-ti aminte de mine asa cum am fost, asa cum sunt in aceea poza. Nicicand nu voi mai fi asa. Adu-ti aminte de tine cum ai fost in ziua aceea, cum vantul iti soptea la ureche, in liniste, cum soarele iti incalzea inima cu toata puterea lui de octombrie si cum norii inca pastrau nuantele amintirilor varatice. Tot ce stiu e ca peste cateva luni, in primavara, voi inmuguri din nou, pentru ca mai apoi sa imi creasca aceste minunate flori ce vor incanta privirile si isi vor imprastia parfumul... si asta e sensul vietii mele. Al tau care e?